A A A
Accident de muncă mușamalizat la Calsonic Kansei?!//Nimeni nu a sesizat autoritățile PDF Imprimare Email
Scris de Catalin Stavri   
Luni, 19 Iulie 2010 21:28

Liviu Constantin, angajat al societății Calsonic Kansei, ne-a contactat și ne-a povestit cu lux de amănute cum era să moară în timpul serviciului. ”Eram la serviciu și era să-mi pice un palet în cap. Un coleg nu m-a anunțat că va arunca paletul iar eu nu eram atent. Norocul meu a fost că m-a tras un șofer, dar m-am lovit de un alt palet, foarte rău, la picior. Am ajuns și la spital. Atunci mi-am dat seama de ce nu s-a dat importanță evenimentului. Leziune tendon ahile stâng scrie pe fișa medicală și mai scrie că însoțitorul meu m-a adus de acasă, când de fapt m-au dus de la serviciu.”, ne-a povestit Liviu. Acest a precizat că va da în judecată conducerea firmeiși că are și martori, astfel nu se va putea mușamaliza cazul. Apoi și-a cerut scuze și a promis că ne va da detalii în altă zi, pentru că nu se simțea deloc bine. Conform legii, conducerea societății are obligația de a anunța imediat Poliția sau Parchetul când au loc astfel de evenimente. Dacă nu sunt sesizate organele abilitate, administratorului i se poate întocmi dosar penal.


Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace Stumbleupon Digg MR. Wong Technorati aol blogger google reddit Yahoo

Comments

avatar cornel
0
 
 
Rahat cu ceapa prietene Constantin !
Esti surd, orb sau ai vre un handicap ceva ?
Zi multumesc ca ai un loc de munca, si casca ochi ca nu cred ca vrea cineva cu tot dinadinsul sa te omoare la munca . Termina cu vaicareala !
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
Anulează
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
02 Mai 2012

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

În primul articol, fără să bănuim măcar o clipă că se va transforma în serial, am prezentat cazul polițistului Andrei Simion din Poiana Câmpina, bătut și înjunghiat de un vecin. Problema era că polițiștii sosiți la fața locului, imediat după ce Andrei Simion fusese bătut și înjunghiat, dar și…
>> Citește mai mult >>

Țiganii și Poliția

05 Aprilie 2012
Toți consumatorii de presă au putut citi ieri despre descinderile făcute de Poliție la domiciliile unor țigani infractori. Și cum Poliția, țiganii, scandalurile și curvele vând cel mai bine, mai multe publicații online au scris tot felul de tâmpenii legate de clanurile țigănești, informații complet…
>> Citește mai mult >>

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

12 Martie 2012
Șeful Poliției Prahova, comisarul șef Bogdan Despescu, a încercat să manipuleze opinia publică și să stopeze investigația jurnalistică în cazul polițistului din Poiana Câmpina, Andrei Simion, înjunghiat de un vecin cu o șurubelniță. La scurt timp după publicarea articolului ”Un polițist a fost…
>> Citește mai mult >>

55 ani de pușcărie pentru luare de mită???

08 Martie 2012
Am scris acum ceva vreme o știre (AICI) despre trei polițai americani acuzați de luare de mită. Iată că aici se ia șpagă, nu ca în Prahova unde toți polițiștii, procurorii și judecătorii sunt corecți până în măduva oaselor. Astăzi, FBI-ul a anunțat că cercetările s-au finalizat iar dosarul este în…
>> Citește mai mult >>

Pentru cititorul Vlad Craioveanu

28 Februarie 2012
Atat de bolovan am fost dimineata incat in loc sa sterg spamurile am sters cele doua comentarii ale dvs, fara macar sa le citesc. Va rog sa le rescrieti. Scuze pt. tampenie.
>> Citește mai mult >>

Au si americanii militienii lor

26 Februarie 2012
Three Police Officers arrested for accepting bribes (Trei ofiteri de politie arestati pentru luare de mita). Monyette Quintel Jefferson, Terence Dale Jenkins, and Anthony Ricardo Payne Jr, toti ofiteri de politie in Jackson- Mississipi au primit spaga de la ofiteri FBI sub acoperire pentru a…
>> Citește mai mult >>

Mi-au dat la server și mi-au julit blogul

19 Februarie 2012
Două zile trecuseră de când eram în Statele Unite și ”băieții”, curajoși de felul lor, au atacat serverul care găzduia site-ul. De asemeni, un stol de băieți cu afaceri prin Băicoi la fel de curajoși ca ăia de au dărâmat site-ul au ținut musai să critice activitatea mea editorială. Făceau referire…
>> Citește mai mult >>
Banner

Facebook

Banner

Arhivă

  • 2012 (17)
  • 2011 (244)
  • 2010 (114)
  • Avem 57 vizitatori online
    Blogul lui Catalin Stavri