A A A
Austrianu divorțează PDF Imprimare Email
Scris de Catalin Stavri   
Luni, 28 Februarie 2011 11:25

sandu-zamfir-zis-austrianuSandu Zamfir, zis Austrianu, divorțează. Conform surselor noastre săptămâna trecută a fost primul termen, dar Austrianu nu s-a prezentat. Cel mai probabil nu este vorba de probleme în dragoste în cuplul Sandu Zamfir-Sandu Irina ci de probleme cu legea. Cei cu care am discutat spuneau că Austrianu are din nou probleme cu legea, și prin divorț evită un posibil sechestru pe bunurile sale. Că este vorba de daune morale/materiale sau de datorii persoană fizică/juridică, dacă Austrianu nu are nimic pe numele său nu poate fi executat.

 


Numele lui Austrianu, a apărut în dosarul arestării judecătorului Dumitru Rebegea, care a primit mită de la soția lui Austrianu, pentru ca acesta să fie eliberat.
Austrianu cât și familia sa sunt cercetați, încă din 2008, într-un dosar în care sunt acuzați de mai multe fapte de furt, tâlhărie, amenițare și șantaj:
Procurori ai PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA efectuează cercetări, în dosarul penal nr.808/P/2008, faţă de învinuiţii SANDU ZAMFIR, SANDU IRINA, SANDU COSMIN, SANDU FLORIN şi  CURCĂ LORENTZ sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt prev. de art.208 C.p., ameninţare prev. de art.193 C.p., tâlhărie prev. şi prev. de art.211 C.p. şi şantaj prev. de art.194 C.p. La data de 16.01.2009, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Prahova, la domiciliul învinuiţilor a fost efectuată o percheziţie, în urma căreia au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art.279 C.p., mai multe arme albe şi două arme de foc, din care una cu glonţ. 


Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace Stumbleupon Digg MR. Wong Technorati aol blogger google reddit Yahoo

Comments

B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
02 Mai 2012

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

În primul articol, fără să bănuim măcar o clipă că se va transforma în serial, am prezentat cazul polițistului Andrei Simion din Poiana Câmpina, bătut și înjunghiat de un vecin. Problema era că polițiștii sosiți la fața locului, imediat după ce Andrei Simion fusese bătut și înjunghiat, dar și…
>> Citește mai mult >>

Țiganii și Poliția

05 Aprilie 2012
Toți consumatorii de presă au putut citi ieri despre descinderile făcute de Poliție la domiciliile unor țigani infractori. Și cum Poliția, țiganii, scandalurile și curvele vând cel mai bine, mai multe publicații online au scris tot felul de tâmpenii legate de clanurile țigănești, informații complet…
>> Citește mai mult >>

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

12 Martie 2012
Șeful Poliției Prahova, comisarul șef Bogdan Despescu, a încercat să manipuleze opinia publică și să stopeze investigația jurnalistică în cazul polițistului din Poiana Câmpina, Andrei Simion, înjunghiat de un vecin cu o șurubelniță. La scurt timp după publicarea articolului ”Un polițist a fost…
>> Citește mai mult >>

55 ani de pușcărie pentru luare de mită???

08 Martie 2012
Am scris acum ceva vreme o știre (AICI) despre trei polițai americani acuzați de luare de mită. Iată că aici se ia șpagă, nu ca în Prahova unde toți polițiștii, procurorii și judecătorii sunt corecți până în măduva oaselor. Astăzi, FBI-ul a anunțat că cercetările s-au finalizat iar dosarul este în…
>> Citește mai mult >>

Pentru cititorul Vlad Craioveanu

28 Februarie 2012
Atat de bolovan am fost dimineata incat in loc sa sterg spamurile am sters cele doua comentarii ale dvs, fara macar sa le citesc. Va rog sa le rescrieti. Scuze pt. tampenie.
>> Citește mai mult >>

Au si americanii militienii lor

26 Februarie 2012
Three Police Officers arrested for accepting bribes (Trei ofiteri de politie arestati pentru luare de mita). Monyette Quintel Jefferson, Terence Dale Jenkins, and Anthony Ricardo Payne Jr, toti ofiteri de politie in Jackson- Mississipi au primit spaga de la ofiteri FBI sub acoperire pentru a…
>> Citește mai mult >>

Mi-au dat la server și mi-au julit blogul

19 Februarie 2012
Două zile trecuseră de când eram în Statele Unite și ”băieții”, curajoși de felul lor, au atacat serverul care găzduia site-ul. De asemeni, un stol de băieți cu afaceri prin Băicoi la fel de curajoși ca ăia de au dărâmat site-ul au ținut musai să critice activitatea mea editorială. Făceau referire…
>> Citește mai mult >>
Banner

Facebook

Banner

Arhivă

  • 2012 (17)
  • 2011 (244)
  • 2010 (114)
  • Avem 52 vizitatori online
    Blogul lui Catalin Stavri