A A A
Șeful secției 2 de Poliție, Constantin Nicoară, a fost destituit PDF Imprimare Email
Scris de Catalin Stavri   
Luni, 28 Iunie 2010 16:46

Comisarul șef Constantin Nicoară, poreclit Nikky Mână Lungă, a fost destituit din funcția de șef al secției 2 de Poliție, acesta urmând să fie trecut pe o funcție de execuție. Așa cum am mai scris, Nicoară se afla pe lista neagră a chestorului Sorin Oprea, șeful IJP Prahova, din cauza managementului defectuos. Se pare că ultima gafă a lui Nicoară a fost făcută când, într-o anchetă privind înjunghierea unui om, polițiștii au pus un martor mincinos în dosar, martor care s-a îmbătat în curtea secției 2 și a declarat procurorului de caz că polițiștii l-au pus martor în dosar deși nu știa nimic.

Iată și articolul respectiv.

Comandantul secției doi, Constantin Nicoară, este ținta unor acuzații foarte grave. Un martor într-un dosar de tentativă de omor a povestit unui procuror cum Poliția i-a cerut să dea declarații mincinoase. Prompt, procurorul i-a cerut martorului să dea o declarație în care să spună adevărul.

La un bar, doi bărbați s-au încăierat. Martorii ne-au spus că totul a pornit de la o glumă. Victima i-a spus unui amic de pahar ”nu-mi place fața ta, pleacă de la masă” și după un schimb de replici a pornit scandalul. Unul dintre cei prezenți a declarat polițiștilor că ”victima avea mațele scoase, moment în care i-am înfășurat burta cu o bluză și l-am dus la spital”. Chiar dacă principalul suspect a fost identificat repede nimeni nu l-a văzut lovind cu cuțitul și nici nu s-a găsit arma. De aceea, susțin anchetatorii, se ia în calcul și ipoteza că victima ar fi căzut pe cioburi provenite de la sticle sparte. În orice caz, cercetările au fost date peste cap în momentul în care procurorul de caz a audiat un martor beat, care a spus că n-a văzut nimic dar că polițiștii i-au spus să declare c-a văzut cum victima a fost înjunghiată cu un cuțit.

Iată povestea, spusă de o persoană care a fost prezentă la această anchetă: ”Când a venit procurorul, o femeie, l-a întrebat pe martor dacă e beat, iar acesta a început să povestească. A spus că el nu văzuse nimic dar că polițiștii i-au cerut să declare că a fost martor la înjunghiere și că a văzut și cuțitul. Când procurorul l-a când băuse acesta a precizat că se plictisise în curtea secției așa că a fost să-și ia bere de la magazin, patru litri, pe care a băut-o în curtea secției. Atunci procurorul a început să țipe, că așa ceva nu este posibil, să te îmbeți sub supravegherea Poliției, cu comandantul secției prezent în unitate, iar martorul a dat declarații în care i-a acuzat pe polițiști că l-au forțat să mintă în dosarul respectiv”. Vom reveni cu punctul de vedere al conducerii Poliției.

UPDATE: orele 20.30

Purtătorul de cuvând al IJP Prahova, inspectorul Daniel Radu: ”Referitor la aspectele semnalate de dumneavoastră, Inspectoratul Județean de Poliție a demarat cercetările prealabile asupra tuturor polițiștilor implicați. În maxim 24 de ore vom avea rezultatele și vi le vom prezenta și dumneavoastră. Mai menționez faptul că cercetările asupra polițiștilor vizează doar activitățile desfășurate de aceștia, aflate în competența de cercetare a Poliției. Vă asigurăm că se va face lumină în acest caz, în cel mai scurt timp, indiferent de rezultatul cercetărilor care vor stabili dacă polițiștii au greșit sau nu”.


Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace Stumbleupon Digg MR. Wong Technorati aol blogger google reddit Yahoo

Comments

I thought this says a lot, Christmas comes just once a year.
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
Anulează
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
02 Mai 2012

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

În primul articol, fără să bănuim măcar o clipă că se va transforma în serial, am prezentat cazul polițistului Andrei Simion din Poiana Câmpina, bătut și înjunghiat de un vecin. Problema era că polițiștii sosiți la fața locului, imediat după ce Andrei Simion fusese bătut și înjunghiat, dar și…
>> Citește mai mult >>

Țiganii și Poliția

05 Aprilie 2012
Toți consumatorii de presă au putut citi ieri despre descinderile făcute de Poliție la domiciliile unor țigani infractori. Și cum Poliția, țiganii, scandalurile și curvele vând cel mai bine, mai multe publicații online au scris tot felul de tâmpenii legate de clanurile țigănești, informații complet…
>> Citește mai mult >>

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

12 Martie 2012
Șeful Poliției Prahova, comisarul șef Bogdan Despescu, a încercat să manipuleze opinia publică și să stopeze investigația jurnalistică în cazul polițistului din Poiana Câmpina, Andrei Simion, înjunghiat de un vecin cu o șurubelniță. La scurt timp după publicarea articolului ”Un polițist a fost…
>> Citește mai mult >>

55 ani de pușcărie pentru luare de mită???

08 Martie 2012
Am scris acum ceva vreme o știre (AICI) despre trei polițai americani acuzați de luare de mită. Iată că aici se ia șpagă, nu ca în Prahova unde toți polițiștii, procurorii și judecătorii sunt corecți până în măduva oaselor. Astăzi, FBI-ul a anunțat că cercetările s-au finalizat iar dosarul este în…
>> Citește mai mult >>

Pentru cititorul Vlad Craioveanu

28 Februarie 2012
Atat de bolovan am fost dimineata incat in loc sa sterg spamurile am sters cele doua comentarii ale dvs, fara macar sa le citesc. Va rog sa le rescrieti. Scuze pt. tampenie.
>> Citește mai mult >>

Au si americanii militienii lor

26 Februarie 2012
Three Police Officers arrested for accepting bribes (Trei ofiteri de politie arestati pentru luare de mita). Monyette Quintel Jefferson, Terence Dale Jenkins, and Anthony Ricardo Payne Jr, toti ofiteri de politie in Jackson- Mississipi au primit spaga de la ofiteri FBI sub acoperire pentru a…
>> Citește mai mult >>

Mi-au dat la server și mi-au julit blogul

19 Februarie 2012
Două zile trecuseră de când eram în Statele Unite și ”băieții”, curajoși de felul lor, au atacat serverul care găzduia site-ul. De asemeni, un stol de băieți cu afaceri prin Băicoi la fel de curajoși ca ăia de au dărâmat site-ul au ținut musai să critice activitatea mea editorială. Făceau referire…
>> Citește mai mult >>
Banner

Facebook

Banner

Arhivă

  • 2012 (17)
  • 2011 (244)
  • 2010 (114)
  • Avem 43 vizitatori online
    Blogul lui Catalin Stavri