A A A
Fiul lui Austrianu a fost reținut de Poliție și eliberat de Tribunal într-un dosar de înșelăciune PDF Imprimare Email
Scris de Catalin Stavri   
Miercuri, 25 Mai 2011 09:23

austrianu Dosarul penal în care fiul lui Sandu Zamfir zis Austrianu este acuzat de înșelăciune se apropie de final. Inițial a fost cercetat Lorenț Curcă, ulterior fiind depus la dosar un act notarial care-l indica pe alt fiu al lui Austrianu, Florin, ca fiind cumpărătorul mașinii. Poliția a dispus reținerea lui Florin, fiul lui Austrianu, dar Tribunalul a decis să-l lase în libertate.
Cântărețul Tinu Vereșezan (Verșezan Florentin Sandu) a reclamat faptul că fiul lui Austrianu a cumpărat de la el un BMW X 6 și nu a achitat toți banii. La scurt timp, Poliția făcea descinderi la domiciliul lui Austrianu punând sub sechestru mașina. Surse din IGPR (Inspectoratul General al Poliției Române) ne-au spus că și alți membri ai familiei lui Austrianu erau cercetați în diferite dosare penale.
Florin a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore dar pus în libertate ulterior.
Conform actului încheiat pe 30 martie între fiul lui Austrianu și cântărețul Vereșezan, din totalul de 50.000 de euro au fost achitați 22.000 urmând ca restul banilor să fie plătiți în termen de 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune dar dacă vor fi achitați toți banii nu va mai exista prejudiciu deci nici fapta de înșelăciune.
Iată și actul notarial depus la dosar.

 

 

 

img_0147-bun img_0145-bun img_0148-bun



Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace Stumbleupon Digg MR. Wong Technorati aol blogger google reddit Yahoo

Comments

B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
02 Mai 2012

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

În primul articol, fără să bănuim măcar o clipă că se va transforma în serial, am prezentat cazul polițistului Andrei Simion din Poiana Câmpina, bătut și înjunghiat de un vecin. Problema era că polițiștii sosiți la fața locului, imediat după ce Andrei Simion fusese bătut și înjunghiat, dar și…
>> Citește mai mult >>

Țiganii și Poliția

05 Aprilie 2012
Toți consumatorii de presă au putut citi ieri despre descinderile făcute de Poliție la domiciliile unor țigani infractori. Și cum Poliția, țiganii, scandalurile și curvele vând cel mai bine, mai multe publicații online au scris tot felul de tâmpenii legate de clanurile țigănești, informații complet…
>> Citește mai mult >>

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

12 Martie 2012
Șeful Poliției Prahova, comisarul șef Bogdan Despescu, a încercat să manipuleze opinia publică și să stopeze investigația jurnalistică în cazul polițistului din Poiana Câmpina, Andrei Simion, înjunghiat de un vecin cu o șurubelniță. La scurt timp după publicarea articolului ”Un polițist a fost…
>> Citește mai mult >>

55 ani de pușcărie pentru luare de mită???

08 Martie 2012
Am scris acum ceva vreme o știre (AICI) despre trei polițai americani acuzați de luare de mită. Iată că aici se ia șpagă, nu ca în Prahova unde toți polițiștii, procurorii și judecătorii sunt corecți până în măduva oaselor. Astăzi, FBI-ul a anunțat că cercetările s-au finalizat iar dosarul este în…
>> Citește mai mult >>

Pentru cititorul Vlad Craioveanu

28 Februarie 2012
Atat de bolovan am fost dimineata incat in loc sa sterg spamurile am sters cele doua comentarii ale dvs, fara macar sa le citesc. Va rog sa le rescrieti. Scuze pt. tampenie.
>> Citește mai mult >>

Au si americanii militienii lor

26 Februarie 2012
Three Police Officers arrested for accepting bribes (Trei ofiteri de politie arestati pentru luare de mita). Monyette Quintel Jefferson, Terence Dale Jenkins, and Anthony Ricardo Payne Jr, toti ofiteri de politie in Jackson- Mississipi au primit spaga de la ofiteri FBI sub acoperire pentru a…
>> Citește mai mult >>

Mi-au dat la server și mi-au julit blogul

19 Februarie 2012
Două zile trecuseră de când eram în Statele Unite și ”băieții”, curajoși de felul lor, au atacat serverul care găzduia site-ul. De asemeni, un stol de băieți cu afaceri prin Băicoi la fel de curajoși ca ăia de au dărâmat site-ul au ținut musai să critice activitatea mea editorială. Făceau referire…
>> Citește mai mult >>
Banner

Facebook

Banner

Arhivă

  • 2012 (17)
  • 2011 (244)
  • 2010 (114)
  • Avem 45 vizitatori online
    Blogul lui Catalin Stavri