A A A
Vă doresc tot binele din lume! PDF Imprimare Email
Scris de Catalin Stavri   
Vineri, 22 Aprilie 2011 21:32

DSC03953 Zilele acestea au fost de coșmar și am trecut prin foarte multe stări. Am fost foarte violent, și nu numai verbal. Am tremurat de frică. Am dormit maxim două ore pe noapte. Într-un final m-am dus la dentist și mi-am scos o măsea. Știu că nu este de interes public, dar așa pot explica de ce nu am răspuns la multe telefoane, SMS-uri, mailuri. Mulțumesc pentru înțelegere. Acum, la orele 22.30, am un moment rar de sensibilitate, ultimul de genul fiind anul trecut, prin decembrie. Profit de acest moment să vă mulțumesc, din nou, stimați cititori (ultima dată fiind anul trecut, prin decembrie), pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului. Prefer, în locul unui mesaj savuros luat cu copy/paste de pe Google, să vă doresc, sincer, tot binele din lume. Paște Fericit, tuturor! P.S. ”Analiștii”, adepții teoriei conspirației,curajoșii anonimi, securiștii, sau orice alt element care consideră că e musai să adauge critici sau să comenteze negativ la acest moment rar de sensibilitate sunt rugați respectuos să mă pupe în fund. Cu stimă, Stavri.


Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace Stumbleupon Digg MR. Wong Technorati aol blogger google reddit Yahoo

Comments

B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
02 Mai 2012

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

În primul articol, fără să bănuim măcar o clipă că se va transforma în serial, am prezentat cazul polițistului Andrei Simion din Poiana Câmpina, bătut și înjunghiat de un vecin. Problema era că polițiștii sosiți la fața locului, imediat după ce Andrei Simion fusese bătut și înjunghiat, dar și…
>> Citește mai mult >>

Țiganii și Poliția

05 Aprilie 2012
Toți consumatorii de presă au putut citi ieri despre descinderile făcute de Poliție la domiciliile unor țigani infractori. Și cum Poliția, țiganii, scandalurile și curvele vând cel mai bine, mai multe publicații online au scris tot felul de tâmpenii legate de clanurile țigănești, informații complet…
>> Citește mai mult >>

Un polițist a fost bătut și înjunghiat iar…

12 Martie 2012
Șeful Poliției Prahova, comisarul șef Bogdan Despescu, a încercat să manipuleze opinia publică și să stopeze investigația jurnalistică în cazul polițistului din Poiana Câmpina, Andrei Simion, înjunghiat de un vecin cu o șurubelniță. La scurt timp după publicarea articolului ”Un polițist a fost…
>> Citește mai mult >>

55 ani de pușcărie pentru luare de mită???

08 Martie 2012
Am scris acum ceva vreme o știre (AICI) despre trei polițai americani acuzați de luare de mită. Iată că aici se ia șpagă, nu ca în Prahova unde toți polițiștii, procurorii și judecătorii sunt corecți până în măduva oaselor. Astăzi, FBI-ul a anunțat că cercetările s-au finalizat iar dosarul este în…
>> Citește mai mult >>

Pentru cititorul Vlad Craioveanu

28 Februarie 2012
Atat de bolovan am fost dimineata incat in loc sa sterg spamurile am sters cele doua comentarii ale dvs, fara macar sa le citesc. Va rog sa le rescrieti. Scuze pt. tampenie.
>> Citește mai mult >>

Au si americanii militienii lor

26 Februarie 2012
Three Police Officers arrested for accepting bribes (Trei ofiteri de politie arestati pentru luare de mita). Monyette Quintel Jefferson, Terence Dale Jenkins, and Anthony Ricardo Payne Jr, toti ofiteri de politie in Jackson- Mississipi au primit spaga de la ofiteri FBI sub acoperire pentru a…
>> Citește mai mult >>

Mi-au dat la server și mi-au julit blogul

19 Februarie 2012
Două zile trecuseră de când eram în Statele Unite și ”băieții”, curajoși de felul lor, au atacat serverul care găzduia site-ul. De asemeni, un stol de băieți cu afaceri prin Băicoi la fel de curajoși ca ăia de au dărâmat site-ul au ținut musai să critice activitatea mea editorială. Făceau referire…
>> Citește mai mult >>
Banner

Facebook

Banner

Arhivă

  • 2012 (17)
  • 2011 (244)
  • 2010 (114)
  • Avem 68 vizitatori online
    Blogul lui Catalin Stavri