|
La cum îl știu, va scrie despre milițieni și securiști sau alte specii care, din păcate, nu sunt pe cale de dispariție.
Norocul lui este că se află la mii de kilometri depărtare iar F. și B. nu-i pot fabrica dosare. F. și B. nu înseamnă Fred și Barney.
Iată primul articol semnat Fane Brutalu'. (FB)
La fix 1 an de când nu a mai apărut niciun material semnat Fane Brutalu’, apar din nou, hotărât să zgrepţăn trainic internetul, nemilos ca un pedofil la un orfelinat de thailandeze, jignitor ca o băşină în biserică, nesuferit ca un sconcs pişăcios, şi în general cu toate atributele personalităţii mele pe care am ţinut-o cu zgârcenie departe de fani.
Pentru primul material, propun o ghicitoare. În cinci cuvinte sau mai puţin, ghiciţi despre ce personaj este vorba, ce face el şi cum se numeşte funcţia lui. Povestea curge astfel mai jos:
- La naştere, părinţii s-au lămurit că e hărăzit spre ranguri înalte (fruntea îngustă cât deştu’, pumnii cât dovlecii, ochişorii expresivi ca gaura curului şi râgâielile dese sunt întotdeauna indicii clare ale unui Einstein);
- A fost un bebeluş atât de frumos încât la botez s-au stins lumânările în biserică (nu are în niciun fel legătură cu beşinile satanice ieşite din toate orificiile pruncului), iar ursitoarele au fugit;
- La grădiniţă a fost un copil cu totul şi cu totul special ( foarte tăcut, singura lui activitate intelectuală era desfăcutul pungii de lapte, urmată de lipăitul de pe jos) şi fără îndoială pentru că era atât de special a fost şters din toate pozele de grup,
- De mic a fost ambiţios (a refuzat să părăsească clasa I până nu a primit coroniţă, şi i s-a acordat - odată cu primele fire de păr pubian)
- S-a făcut remarcat mai târziu pentru iniţiativele sale ce dovedeau o înţelegere trainică a vieţii – la Circ a adus o praştie (Hir-aţi ai dreacu dă porunghei!) şi la Delfinariu a aruncat un chil de carbid în apă – Câta peştili, bă!
- Mai târziu, spre 22 de primăveri, în primul an la şcoala profesională agricolă, a luat viaţa în propriile mâini – plus catalogul, în care directorul scofâlcit în bătaie scria tremurat note , protestând sâsâit printre dinţii ciobiţi: Dar nu există nota 20 şi nici data de 44 decembrie,
- La fel, colegii îşi amintesc cu plăcere de el – în special când uita drumul spre şcoală, zi binecuvântată în care aveau voie să ia notiţe scriind normal şi nu cu pixurile înfipte invers în cur sau puteau să ridice mâna pentru răspuns, fără să se teamă de vreo ştachie cât un capac de WC care să pedepsească aroganţa,
- Pe lângă alese haruri de gândire, este şi frumos, în special nud. Mai ales din spate, poţi fi convins că dintre buci îţi grăieşte Don King
- Nu are pijamale (prima dată când le-a folosit, în noaptea nunţii, s-a chinuit câteva zile după aceea să desfacă nasturii) şi doarme cu curu’ lipit de geam (să fie sigur că soarele răsare direct de la el din găoz spre a fi răspândit apoi şi celorlaţi muritori de rând de la el din comună)
- A reuşit să se integreze în societate cu ajutorul subordonaţilor: ca să nu se mai pişe în faţa instituţiei, pereţii WC-ului au fost camuflaţi cu coceni de porumb, şi s-a amplasat un difuzor permanent cu lătrat de câini, ca să se simtă în siguranţă,
- La televizor urmăreşte cu interes doar reclamele, deşi grăieşte cu multă înţelepciune: Da, nici azi nu a babardit-o ăla de la Vodafone pe strâmba aia, mereu aceleaşi texte! Fute-o, bă!!!!
- E plin de întrebări - din căutările lui pe youtube: bataiii bruzli cu moroşeanu, futai cu mistretzi, futai cu nevasta mea la mine acasa fara io;
- Vorbind de spre familie, fără îndoială că este fericit. Copii lui au fost selectaţi pentru multe reclame (unul este imaginea campaniei Avortul este câteodată necesar şi celălalt la 4 anişori este tester pentru lame de ras din Kazahstan)
- În capul lui este permanent mult zgomot (două cauze aici- părul din nas care capatează reţeaua de telefonie mobilă şi neuronii în cârje care tropăie, înnebuniţi să se găsească o dată la 44 de ani)
- Deşi zestrea lui genetică este la un râgâit depărtare de cea mai handicapată maimuţă, este campion judeţean la olimpiada instituţiei – nimeni nu zvârle mai departe dopul de şampanie din cur la proba de tir (specializarea fasole cu prune) şi este recordman absolut la duelul cu şosete la 25 de paşi;
- Ultima lui ispravă – l-a bătut cu voioşie pe Ochilarist (profu’ local de informatică) pentru că nu a reuşit să îi pună jocuri şi manele pe GPS-ul din Loganul de serviciu
Premiu – subiectu’ următor FB este ales de primul cititor care răspunde.
|