A A A
Deratizare cu noaptea-n cap (UPDATE) PDF Imprimare Email
Scris de Catalin Stavri   
Joi, 26 August 2010 10:30

Dat fiind faptul că-s în concediu, îmi permit tot felul de aroganțe. Una dintre ele este să mă trezesc după 8. 9,10 sau chiar 11. Firește că nu în fiecare zi am norocul ăsta. Într-o zi am fost sunat pe la 8 de un prieten care vroia să bea cafeaua la mine. L-am înjurat. În altă zi m-a sunat un țigan la 7 să mă anunțe că a fost scandal cu o seară înainte. ”Știu, am fost acolo”, am bombănit eu după care i-am zis ceva de maică-sa și m-am băgat înapoi la somn.

Într-o dimineață m-au trezit ăștia cu dezinsecția și deratizarea.  Așadar, domnilor șefi de la Poliția Comunitară ați pus-o cu mine. Dacă se mai întâmplă o singură dată să fiu trezit din somn mă duc și eu să cânt serenade pe la balcoanele voastre (Duță și Vaida- adjunctul). Ca fapt divers, țiganii din Bereasca vă mulțumesc pentru faptul c-ați închis postul de acolo, că acum pot juca barbut/fura/face scandal liniștiți.

Iată filmul cu nenea care deratiza cu noaptea-n cap.

UPDATE: Atât de chiaun/berbec/grăbit să scriu eram încât de-abia acum, uitându-mă atent la film, am văzut că nenea nu deratiza ci tăia iarba. Am lăsat și textul inițial, care dovedește că dimineața nu este tocmai indicat să scriu articole.


Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace Stumbleupon Digg MR. Wong Technorati aol blogger google reddit Yahoo

Comments

avatar Ana
0
 
 
asa iti trebuie....pai tu si acum mai esti in concediu? nici nu mai stiu de cand tot esti in concediu!!!! ce ins asta? la munca cu tine :D
si apropo...daca il mai vezi pe nenea ala...spune-i ca la mine la bloc a lasat gardul neterminat....el sau colegul lui.....l-au chelit de tot si l-au mai tuns si in scari...e intr-un mare fel...ca la rrom(ani). Bine ca nu o ai pe vecina mea de la 2 care piseaza usturoi si ea mai stie ce de la 05.30-06.00 dimineata......
si gata....treci la treaba!!!
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
Anulează
avatar varu`
0
 
 
Varu`...si mie mi-au stricat astia o zi din concediu; am lipsit 4 zile-noroku` meu ca au spart astia de la Apa nova strada.. cica au sapat dupa o tzeava...mama lor de idioti
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
Anulează
avatar Monica
0
 
 
Hai să-ţi spun un banc.
î:Ce caută prima dată pe desktop un ţigan?
R:Recycle BIn.

Bancul ca bancul, dar am văzut deja pe două computere lao bibliotecă publică din Londra, (strada Borough pentru miliţienii interesaţi de lectură), cu home page www.stavri.ro.
Şi bănuiesc că nu erau nişte cercetători britanici avizi de cultură :)))
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
Anulează
B
i
u
Quote
Code
List
List item
URL
Name *
Email (For verification & Replies)
URL
ChronoComments by Joomla Professional Solutions
Submit Comment
 
21 Noiembrie 2011

Un mesaj...

...primit la un clip video postat pe youtube, cu o acțiune a Poliției la domiciliile unor tâlhari din Prahova. Mesajul, postat de userul suraj5792: ba cu mine an cepe videoclipu asa sugeti p*la la politia romana ca sant an libertete m*iiiiie politia romanaClipul video, AICI.
>> Citește mai mult >>

Cea mai promovată melodie la radio (când aveam…

15 Noiembrie 2011
Nu știu dacă a fost vreunul dintre voi a pierdut vreun pariu și a fost nevoit să asculte emisiunea pe care o aveam la RadiOK cu Claudiu Vasilescu. De fapt Claudiu avea emisiune și, supărat la maxim pe ascultători, a decis să fiu și eu prezent. Zilnic, de la 10 la 12. Emisiunea se numea Cap în cap…
>> Citește mai mult >>

Șeful Poliției Române face o anchetă

27 Iulie 2011
Mă uitam pe Antena 3 și am văzut că șeful Poliției Române, Liviu Popa, a cerut șefului de Poliție din Deta, acolo unde făceau legea odraslele primarului, să-și dea demisia. Cauza: management defectuos al situației. Corect, nu? Da' șeful Poliției Române de ce nu demisionează? Că numai management…
>> Citește mai mult >>

Pedofilul s-a predat poliției și a recunoscut…

02 Iulie 2011
  Conducerea IJP Prahova a organizat, astăzi, la orele 17:30, o conferință de presă pe tema prinderii pedofilului. Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, suspectul are 34 de ani, este din Ploiești, nu are antecedente penale, nu are ocupație și locuiește alături de…
>> Citește mai mult >>

Jandarmii au amendat florăresele obscene din…

22 Iunie 2011
Sâmbătă, 18 iunie, anul curent, în jurul orei 1830, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova au participat împreună cu Poliţia Locală Ploieşti la o acţiune privind combaterea comerţului stradal neautorizat în zona bazarului Nord din Ploieşti. florarese-obscene
>> Citește mai mult >>

Premiul pentru informaţia care va duce la…

15 Iunie 2011
După ce observatorulph.ro şi un om de afaceri au oferit un premiu de 2.000 de lei pentru informaţia care va duce la prinderea pedofilului din Ploieşti (detaliiAICI), conducerea postului Alpha TV Ploieşti a hotărât să majoreze suma cu 1.000 de lei. Astfel, premiul oferit pentru prinderea…
>> Citește mai mult >>

Cămătar prins în flagrant în timp ce şantaja un…

08 Iunie 2011
Aseară, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în cooperare cu B.C.C.O. Ploieşti, l-au prins în flagrant pe D. Octavian, zis “Ferdică” de 51 ani, din Ploieşti, care a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale ploieştene suma de 4.000 lei. Banii reprezentau o…
>> Citește mai mult >>
Banner

Facebook

Banner

Arhivă

  • 2012 (17)
  • 2011 (244)
  • 2010 (114)
  • Avem 61 vizitatori online
    Blogul lui Catalin Stavri